Prima pagină » Știri externe » Manfred Weber şi Viktor Orban nu au ajuns la o înţelgere privind viitorul partidului Fidesz în PPE

Manfred Weber şi Viktor Orban nu au ajuns la o înţelgere privind viitorul partidului Fidesz în PPE

Liderul Partidului Popular European, Manfred Weber şi premierul ungar Viktor Orban s-au întâlnit marţi, la Budapesta, însă nu au reuşit să găsească o soluţie la disputa care s-ar putea încheia cu excluderea partidului Fidesz din grupul PPE, relatează site-ul agenţiei Dpa.
Manfred Weber şi Viktor Orban nu au ajuns la o înţelgere privind viitorul partidului Fidesz în PPE

„Vom continua discuţiile”, a declarat Weber, în urma întâlnirii cu Viktor Orban.

Cincizeci şi şase de membri ai PPE susţin excluderea sau suspendarea formaţiunii lui Orban. Weber nu a informat dacă premierul Ungariei a acceptat condiţiile impuse pentru rămânerea partidului Fidesz în PPE.

Relaţiile între Viktor Orban şi Bruxelles au devenit tensionate pe fondul poziţiei Ungariei privind imigraţia. Acesta a fost criticat dur după lansarea unei campanii agresive împotriva preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care este la rândul său membru PPE.

Orban a declarat pentru postul public de radio, vineri, că ar prefera să reformeze PPE şi că ar transforma grupul într-o platformă anti-imigranţi. Acesta a declarat că ia în considerare şi retragerea din PPE, ai cărui membri se vor reuni pe 20 martie pentru a dezbate problema.