Criza din Egipt relansează dezbaterea cu privire la posibilitatea debranşării de la Internet în SUA

Gaura neagră din mediul virtual, provocată de oprirea Internetului timp de cinci zile în Egipt a relansat dezbaterea în Statele Unite cu privire la amploarea puterii cibernetice de care ar trebui să dispună Casa Albă în cazul unei crize majore.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Criza din Egipt relansează dezbaterea cu privire la posibilitatea debranşării de la Internet în SUA

Criza din Egipt relansează dezbaterea cu privire la posibilitatea debranşării de la Internet în SUA (Imagine: Mediafax Foto)

Pentru opozanţii săi, proiectul de lege care propune ca preşedintele american să controleze un "întrerupător" al Internetului ("kill switch"), pune în pericol libertatea de exprimare şi alte drepturi fundamentale.

Dar pentru susţinătorii săi, acest text nu va permite Washingtonului să suspende Internetul cu un clic.

Atunci când Hosni Mubarak a întrerupt conexiunile la Internet în toată ţara, congresmenii americani care au elaborat proiectul de lege privind securitatea cibernetică l-au criticat imediat pe preşedintele egiptean, apreciind că se "înşeală total".

Acţiunile întreprinse de Mubarak pentru oprirea Internetului "erau în mod clar destinate reducerii la tăcere a criticilor interne împotriva Guvernului său", au reacţionat senatorii Joe Lieberman (independent, preşedinte al Comisiei pentru Securitate Internă din Senat), Susan Collins (republicană) şi Tom Carper (democrat).

"Proiectul nostru de lege privind securitatea cibernetică urmăreşte să protejeze Statele Unite de atacuri informatice provenind din străinătate", s-au apărat cei trei parlamentari într-un comunicat.

"Niciodată nu am semna o lege care să îl autorizeze pe preşedinte, oricare ar fi el, să închidă Internetul", au continuat ei, dând asigurări că "urgenţă sau nu, exercitarea unei astfel de puteri constituie un afront pentru Constituţia" americană.

Rămâne ca "legile noastre actuale să ne dea motive de îngrijorare", insistă congresmenii, al căror text a ajuns deja în Senat. Dacă va fi adoptat, el va înlocui atribuţiile "extinse şi ambigue" ale autorităţii prezidenţiale cu atribuţii "precise şi ţintite" care nu pot fi invocate decât în caz de urgenţă naţională, menţionează senatorii.

În iunie, circa 25 de organizaţii de apărare a drepturilor şi libertăţilor civile, printre care Electronic Frontier Foundation (EFF) şi puternica ACLU (American Civil Liberties Union), le-au trimis o scrisoare lui Lieberman, Carper şi Collins pentru a-şi exprima îngrijorarea.

"Sunt necesare schimbări pentru a ne asigura că măsurile privind securitatea cibernetică nu vor împiedica libertatea de exprimare, respectul vieţii private şi alte drepturi civice", au subliniat asociaţiile.

"Internetul este fundamental pentru libertatea de exprimare şi un acces liber la informaţii, iar americanii se folosesc zi de zi de el pentru a afla sau comunica informaţii", continuă ele.

Pe un blog, preşedintele EFF, Cindy Cohn, apreciază, la rândul său, că "lecţia Egiptului este că nimeni, nici chiar preşedintele Statelor Unite, nu ar trebui să aibă puterea de a debranşa Internetul".

Ca răspuns, cei trei au promis că o lege viitoare "îi va interzice în mod explicit preşedintelui să facă ceea ce a făcut preşedintele Mubarak".

"Legea noastră conţine deja măsuri care îl împiedică pe preşedinte să refuze accesul americanilor la Internet", au menţionat senatorii.

Potrivit lui James Lewis, expert în securitate cibernetică la Center for Strategic and International Studies (CSIS), condiţiile cerute pentru a se servi de acest "întrerupător" sunt "foarte, foarte exigente".

Făcând paralela cu măsurile puse în aplicare pentru a lupta împotriva gripei aviare, el a explicat că această lege acţionează mai degrabă ca o "carantină" pentru Internet. Astfel, susţine el, această măsură permite evitarea contagierii întregii reţele cerând unei părţi infectate să se debranşeze "în cazul unui act de război sau unui atac terorist major".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici