- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Criza economică, principalul subiect al celei de-a doua dezbateri între Obama şi McCain
Principala preocupare a cetăţenilor americani, economia a fost în centrul celei de-a doua dezbateri televizate care a avut loc, marţi seară, în oraşul Nashville, statul Tennessee, între democratul Barack Obama şi republicanul John McCain.
Criza economică, principalul subiect al celei de-a doua dezbateri între Obama şi McCain (Imagine: Mediafax Foto)
"Traversăm cea mai gravă criză financiară de la criza din 1929 (...) Acesta este verdictul politicii economice eronate duse în ultimii opt ani şi sprijinite de McCain", a declarat Obama în deschiderea dezbaterii.
"Americanii sunt furioşi, sunt afectaţi şi sunt puţin speriaţi", a apreciat McCain, care a profitat de ocazie pentru a avansa o nouă propunere, cu exact patru săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale: achiziţionarea de către stat a creditelor imobiliare pe care beneficiarii nu le mai pot plăti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
"Aceasta este propunerea mea, nu a lui Obama. Şi nu este propunerea lui (George W.) Bush", a insistat candidatul republican.
Senatorul de Arizona a sperat într-o relansare a luptei electorale după această dezbatere televizată, în condiţiile în care rivalul său îl devansează în toate sondajele de opinie.
McCain nu a precizat cum ar putea finanţa această propunere, care pare extrem de costisitoare.
Senatorul de Illinois a amintit că adversarul său a fost pentru mult timp avocatul dereglementării pieţelor financiare.
McCain, care a optat pentru o poziţie ofensivă în cursul dezbaterii, l-a acuzat pe Obama că a primit cele mai multe donaţii din partea Fannie Mae şi Freddie Mac, cei doi giganţi din sectorul refinanţării ipotecare a căror faliment a acutizat criza financiară.
"Sunt unii care care luptă împotriva aşa ceva, sunt unii care îşi iau bonusul", a subliniat McCain.
Obama a reamintit însă că directorul de campanie a lui McCain, Rick Davis, a fost unul din lobby-iştii care a primit "mii de dolari" din partea Freedie Mae până recent.
"Certurile politice nu vă interesează. Sunteţi interesaţi de ceea ce are impact asupra vieţilor voastre", a declarat Obama, adresându-se direct audienţei.
Barometrul cotidian al institutului Gallup îl credita, marţi, pe Obama cu un avans de nouă puncte, în raport de 51 la 42 la sută din intenţiile de vot.
Întrebările, selectate de moderator, au fost adresate direct de un grup de 100-150 de alegători indecişi, aşezaţi în centrul scenei.
Obama şi McCain au răspuns la întrebări deplasându-se prin faţa alegătorilor.
Prima dezbatere între cei doi candidaţi în cursa pentru Casa Albă a fost urmărită de 52,4 milioane de telespectatori şi, potrivit sondajelor, Obama a fost declarat învingător.
Aproape 70 de milioane de telespectatori au urmărit, joia trecută, dezbaterea între democratul Joe Biden şi republicana Sarah Palin, candidaţii pentru funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite.
Cea de-a treia şi ultima dezbatare între Obama şi McCain este programată să aibă loc la 15 octombrie, la Hampstead, din statul New York.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO