Dintre aceste 1.700 de încercări, 1.000 au fost „respinse” de către forţele de ordine în apropiere de incinta tunelului, iar alte 700 au fost „interceptate” în incintă, a precizat sursa citată.
Zilele trecute autorităţile nu au făcut această distincţie.
Un membru al forţelor antirevoltă şi de rezervişti Compagnies Républicaines de Sécurité (CRS) a fost rănit „la (nivelul) feţei şi capului” după ce s-a aruncat cu balast dintre şine în el, afirmă sursa din cadrul poliţiei. Rănitul a fost transportat la spital pentru a-i fi puse copci, iar autorul atacului cu pietre, un imigrant sudanez, a fost reţinut.
Tunelul de sub Canalul Mânecii este luat cu asalt, de mai multe săptămâni, de către imigranţi care sunt pregătiţi să facă totul pentru a ajunge în Marea Britanie, ţară pe care o consideră un fel de „Eldorado”.
În nopţile de vineri spre sâmbătă şi de sâmbătă spre duminică numărul încercărilor de pătrundere a scăzut la 300 şi, respectiv, 400, după ce au ajuns la peste 1.000 la mijlocul săptămânii.
Situaţia a fost dramatică în noaptea de marţi spre miercuri, când un imigrant clandestin sudanez a murit, o moarte care a ridicat la zece bilanţul deceselor înregistrate în zonă începând din iunie.
Ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve a anunţat miercuri suplimentarea contingentului deja prezent la faţa locului – de 300 de oameni – cu alţi 120 de militari, în vederea consolidării securităţii.