- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (02.09.2015, 18:31)
- Roxana Maciuca
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CRIZA IMIGRANŢILOR - Ministrul slovac de Externe, la Bucureşti: Dacă nu oprim fluxul de migranţi, vor exista consecinţe grave - FOTO
Ministrul slovac de Externe, Miroslav Lajcak, a atras atenţia, miercuri, la Bucureşti, că mii de refugiaţi intră în zona Schengen, iar ”noi ne prefacem că nu este nimic în neregulă”, el spunând că autorităţile nu fac eforturi suficiente şi nu există nicio strategie clară pentru această criză.
Urmărește
2486 afișări
Ministrul slovac de Externe, Miroslav Lajcak (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
În discursul susţinut la Bucureşti, la cea de-a patra ediţie a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, ministrul slovac de Externe a subliniat că, în această criză, priorităţile statelor europene sunt salvarea vieţilor persoanelor imigrante şi acordarea de ajutor corespunzător acestora.
“Mii de oameni intră în zona Schengen şi noi ne prefacem că nu este nimic în neregulă. Există mulţi oameni care profită de pe urma suferinţei altora. Astfel nu pot decât să constat că nu există eforturi suficiente din partea autorităţilor de a reglementa această situaţie”, a avertizat Miroslav Lajcak.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
El a solicitat găsirea unor soluţii imediate pentru această problemă, spunând că “nu există nicio strategie clară” în acest sens şi că “fiecare ţară în parte trebuie să se uite la ea însăşi pentru a vedea ce este în neregulă”.
“Trebuie să ne oferim ajutorul partenerilor noştri europeni”, a subliniat Miroslav Lajcak, avertizând că, “dacă nu oprim fluxul de migranţi, vor exista consecinţe grave”.
Ministrul Afacerilor Externe al Slovaciei a mai spus că această criză a refugiaţilor reprezintă ”o provocare pentru birocraţia europeană”, fiind necesară în acest moment o strategie clară, coordonată între statele membre.
”Strategia trebuie să aibă o abordare comprehensivă, care să rezolve concret problemele pe mai multe paliere, de la oferirea de ajutor umanitar, destructurarea reţelelor de traficanţi, până la combaterea problemelor din ţările de origine ale migranţilor, inclusiv combaterea terorismului”, a arătat ministrul slovac.
Miroslav Lajčák a insistat asupra protejării libertăţilor din zona Schengen, spunând că blocarea frontierelor nu este o soluţie acceptabilă pentru populaţia din Europa.
Ministrul slovac de Externe: Nu vom alege imigranţii în funcţie de religia lor. Religia nu e un filtru
Ministrul slovac de Externe, Miroslav Lajcak, a declarat miercuri, la Reuniunea Diplomaţiei de la Bucureşti, că Slovacia nu va accepta doar imigranţi creştini din Siria, ci şi musulmani, religia reprezentând doar un motiv de intregrare într-un grad mai mare, dar nu un filtru.
El a specificat că declaraţia potrivit căreia Slovacia nu va accepta imigranţi musulmani "a fost scoasă din context", adăugând că religia unui imigrant poate fi doar un factor care le va garanta o integrare mai mare în condiţiile în care Slovacia este o ţară creştină, neexistând comunităţi musulmane.
"N-am spus niciodată că o să primim numai creştini, dar preferăm creştinii din Siria, pentru că se pot integra. (...) Nu vom alege imigranţii în funcţie de religia lor. Religia nu reprezintă un filtru", a clarificat Miroslav Lajcak.
El a subliniat că această distribuire a imigranţilor în cazul căreia UE încearcă să stabilească un plan nu trebuie să fie aleatorie.
"Nu trebuie să închidem ochii că putem să-i distribuim şi că nu ne pasă cum trăiesc. Unde există o comunitate mare de musulmani, se integrează mai uşor", a precizat acesta.
În urmă cu două săptămâni, Slovacia a transmis că va accepta doar creştini atunci când va primi refugiaţi sirieni, în conformitate cu mecanismul UE de distribuire a imigranţilor, informează site-ul BBC.
Ţara trebuie să primească 200 de persoane din tabere de imigranţi din Turcia, Italia şi Grecia, în acord cu un plan european pentru relocarea a 40.000 de persoane. Purtătorul de cuvânt al Ministerului slovac de Interne, Ivan Metik, a spus că musulmanii nu ar fi acceptaţi în această ţară pentru că nu s-ar simţi ca acasă.
Metik a declarat pentru BBC: "Vrem într-adevăr să ajutăm Europa în problema migraţiei dar...suntem doar o ţară de tranzit şi oamenii nu vor să rămână în Slovacia. Am putea primi 800 de musulmani dar nu avem moschei în Slovacia, deci cum ar putea musulmanii să fie integraţi dacă nu le va plăcea să stea aici?".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe