CRIZA IMIGRANŢILOR: Nouăsprezece refugiaţi, între care şase copii, s-au înecat în Marea Egee, în largul Turciei

Publicat: 24 12. 2015, 16:30
Actualizat: 05 04. 2020, 18:30

Barca de lemn s-a scufundat pe fondul valurilor mari, la trei kilometri de satul Bademli, din provincia Izmir, a precizat agenţia Dogan.

Paza de Coastă turcă a informat că echipele de intervenţie au reuşit să salveze 21 de persoane şi mai căutau încă un supravieţuitor.

Într-un incident separat, cel puţin 13 persoane, inclusiv şapte copii, s-au înecat miercuri după ce ambarcaţiunea lor s-a scufundat în Marea Egee, între Turcia şi Grecia.

Anterior, în cursul zilei de marţi, cel puţin 11 persoane s-au înecat, iar alte şapte au fost salvate după ce o ambarcaţiune cu imigranţi s-a scufundat în Marea Egee, în largul Turciei.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a anunţat marţi că numărul migranţilor care au pătruns anul acesta în Europa a depăşit pragul de un milion, majoritatea pe mare – peste 800.000 de persoane au traversat marea din Turcia în Grecia. În total, 3.695 de migranţi s-au înecat ori sunt daţi dispăruţi, potrivit OIM.

Cei mai mulţi dintre migranţi sunt originari din Siria, Irak şi Afganistan.