- Home
- Externe
- HEGYESHALOM, UNGARIA, (07.09.2015, 09:42)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video CRIZA IMIGRANŢILOR: Peste 13.000 de imigranţi au trecut din Ungaria în Austria în weekend - VIDEO
Peste 13.000 de imigranţi - peste aşteptări - au trecut din Ungaria în Austria sâmbătă şi duminică, a anunţat poliţia austriacă duminică, iar 14 trenuri ungare au adus duminică mii de imigranţi la staţia ungară de frontieră Hegyeshalom, de unde au urcat în trenuri către Austria, relatează AP online.
Urmărește
1389 afișări
Poliţia ungară nu a intervenit în timp ce imigranţii care soseau cu aceste trenuri au trecut duminică frontiera în Austria, beneficiind astfel de o decizie-surpriză a Ungariei de a nu mai verifica vizele pasagerilor din trenuri internaţionale, o măsură la care a recurs anterior pentru a bloca drumul imigranţilor către Europa de Vest.
Poliţia nu a verificat documentele pasagerilor acestor trenuri, în principal imigranţi, care au urcat la bordul unor trenuri către Austria.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
Arabi, asiatici şi africani care au traversat, într-o călătorie de mai multe săptămâni, Turcia, Grecia şi Balcanii pentru a ajunge în Ungaria şi a intra în Uniunea Europeană (UE), au fost surprinşi, duminică, să constate că li se permite să cumpere bilete de tren către Austria şi Germania. Ungaria a insistat săptămâna trecută că nu va mai permite acest lucru.
- "No check, no problem"
Vânzători de bilete din Gara Keleti din Budapesta nu au răspuns atunci când au fost întrebaţi de AP de ce vând azilanţilor bilete către Viena. Mai mulţi imigranţi au declarat pentru agenţia americană că se aşteptau să fie respinşi, dar că au putut să cumpere cu uşurinţă bilete de tren către Viena, fără să le fie verificată viza.
"No check, no problem" ("Fără verificări, fără probleme"), a declarat Reza Wafai, un afgan în vârstă de 19 ani din Bamiyan, care spera să ajungă la rude, în Dortmund (Germania), arătând AP biletul către Viena, în valoare de 9.135 de forinţi (32,50 de dolari), pe care tocmai îl cumpărase. Tânărul călătorea fără paşaport, având asupra sa doar un document ungar de solicitant de azil.
Potrivit reglementărilor europene, solicitanţii de azil sunt obligaţi să caute refugiu în ţările prin care au intrat pentru prima dată pe teritoriul UE. Însă se pare că niciunul dintre imigranţi nu vrea să ceară azil în Ungaria, al cărei Guvern construieşte o barieră la frontiera cu Serbia, pentru a opri intrarea azilanţilor în ţară.
- "Revenire la normalitate"
Un purtător de cuvânt al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a declarat pentru agenţia The Associated Press că Ungaria a decis să renunţe la verificarea vizelor călătorilor cu trenul, o măsură introdusă abia marţi, deoarece o scădere bruscă a numărului de imigranţi a fost posibilă după ce Germania şi Austria au decis să accepte mii de solicitanţi de azil blocaţi în Ungaria. Budapesta a folosit o flotă de 104 autobuze pentru a goli Gara Keleti şi principalele autostrăzi din ţară de peste 4.000 de imigranţi, pe care i-a condus la frontieră.
Circulaţia liberă a imigranţilor cu trenul, duminică, a reprezentat un efort "de revenire la normalitate", a declarat Kovacs.
"Săptămâna trecută, situaţia securităţii a fost de aşa natură că am fost nevoiţi să intensificăm verificările", a spus el, referindu-se la un efort de a le cere presupuşilor imigranţi să prezinte vize de călătorie atunci când cumpărau bilete de tren. Măsura a blocat, teoretic, toţi imigranţii să treacă frontiera cu trenul.
"Acum, orice poate cumpăra un bilet din nou, iar acest lucru este normal. Poliţia nu verifică, de obicei, bilete, iar căile ferate nu verifică vize", a spus Kovacs.
Însă, complicând lucrurile, aflate mereu în schimbare, compania feroviară austriacă a declarat pentru AP că plănuia să întrerupă legăturile cu Hegyeshalom luni. Ele urmează să înlocuite cu linii directe Viena-Budapesta, a declarat Sonya Horner, o purtătoare de cuvânt. Rămâne de văzut dacă poliţiile ungară sau austriacă vor verifica aceste trenuri în căutare de imigranţi care călătoresc fără vize, notează AP.
- Provocare
Valul de imigranţi de duminică, mai mare decât se aştepta, poate crea o provocare pentru structurile de susţinere a azilanţilor în Germania.
Hans Peter Doskozil, şeful landului austriac Burgenland (est), a declarat pentru AP că peste 13.000 de imigranţi au venit din Ungaria sâmbătă şi duminică, mai mulţi decât erau aşteptaţi, şi că numai aproximativ 90 dintre ei au cerut azil în Austria, aproape toţi ceilalţi intenţionând să se instaleze în Germannia.
Un purtător de cuvânt al poliţiei austriece, Gerald Pangl, a declarat că Austria le-ar cere azilanţilor, în mod normal, să completeze documente la sosire, dar erau atât de mulţi încât acest lucru nu a fost posibil. "În acest moment, în această situaţie excepţională, nu putem face faţă procedurii, nu putem înregistra toţi refugiaţii", a declarat el.
- Tensiuni în marea coaliţie a lui Merkel
Afluxul a relevat tensiunile dintre cele trei partide care fac parte din Guvernul condus de către cancelarul Angela Merkel. Ea a participat duminică la o reuniune cu lideri au Uniunii Creştin-Sociale (CSU), care îi critică decizia de a primi imigranţii blocaţi în Ungaria, dar şi cu social-democraţii (SPD), care îi susţin gestul, dar vor mai mult ajutor de la restul Europei.
Papa Francisc a dat un exemplu, duminică, parohiilor şi mănăstirilor catolice din întreaga Europă, anunţând că Vaticanul urmează să găzduiască două familii de refugiaţi şi îndemnându-le să adăpostească fiecare dintre ele măcar o familie.
"În faţa tragediei zecilor de mii de refugiaţi care fug din calea morţii aduse de război şi foamete şi care se află pe drum către o speranţă la viaţă, Evanghelia ne îndeamnă să ne apropiem de cei mai mici şi mai abandonaţi", le-a spus Francisc pelerinilor şi turiştilor din Piaţa Sfântul Petru.
Ei au sosit cu miile în Germania, cu trenuri, autobuze şi maşini. Autorităţile depun eforturi să-i înregistreze şi să le asigure adăpost, iar la fiecare oprire imigranţii au fost întâmpinaţi cu urale, mâncare şi jucării pentru copii. Cei mai mulţi germani au fost primitori, însă grupările de extremă-drepata au protestat faţă de venirea lor.
Frontex, Agenţia UE pentru frontiere externe, afirmă că peste 340.000 de persoane au intrat anul acesta pe teritoriul celor 28 de state membre ale Uniunii, majoritatea fugind din calea unor încălcări ale drepturilor omului în Siria, Afganistan, Iran, Somalia şi Eritreea.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: CRIZA IMIGRANŢILOR: Ungaria le permite imigranţilor să se apropie de frontiera de vest cu trenurile interne
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe