Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin a avertizat puterile străine să nu intervină în alegerile parlamentare din Rusia: ”Nu vom permite o lovitură la suveranitatea ţării”

Vladimir Putin a avertizat puterile străine să nu intervină în alegerile parlamentare din Rusia: ”Nu vom permite o lovitură la suveranitatea ţării”

Vladimir Putin a avertizat puterile străine să nu intervină în alegerile parlamentare din Rusia: ”Nu vom permite o lovitură la suveranitatea ţării”
Preşedintele Vladimir Putin a avertizat puterile străine să nu intervină în alegerile parlamentare din Rusia, cu şapte luni înaintea scrutinului.
 
Rusia are obligaţia să apere votul de orice încercare de a-l influenţa, a spus el, miercuri, în timpul unei întâlniri online cu cei patru lideri ai partidelor parlamentare din Duma de Stat.
 
„Nu putem şi nu vom permite o lovitură la suveranitatea Rusiei, la dreptul poporului nostru să fie stăpân pe propriul său pământ,” a spus Putin, citat de dpa.
 
Rusia s-a confruntat în mod repetat cu acuzaţii că a intervenit în alegerile naţionale ale altor ţări. Agenţiile de informaţii americane susţin că au ajuns la concluzia că Rusia a intervenit în alegerile prezidenţiale din 2016 în beneficiul lui Donald Trump.
 
Rusia îşi va alege un nou parlament pe 19 septembrie, iar partidul pro-Putin, Rusia Unită, se pregăteşte să-şi apere majoritatea absolută de două treimi.
 
Politicianul populist de dreapta, Vladimir Jirinovski, din Partidul Liberal Democrat din Rusia (LDPR) a acuzat miercuri partidul de guvernământ că menţine un monopol al puterii.
 
”Poporul nu vrea ca numai unii să aibă monopol asupra puterii,” a spus Jirinovski (74 de ani), comparând dominaţia Rusiei Unite cu cea a Partidului Comunist din perioada sovietică.
 
Jirinovski a criticat, de asemenea, faptul că toţi candidaţii LDPR au fost împiedicaţi în pregătirea listelor electorale.
 
În afară de LDPR, grupurile parlamentare ale comuniştilor şi Rusiei Juste sunt de asemenea forţe politice loiale Kremlinului, în timp ce nu există o opoziţie reală în Dumă.
 
Criticii guvernamentali au acuzat Rusia Unită că apelează în mod repetat la fraude electorale pentru a obţine supremaţia în parlament.