Croaţia ar putea adera la UE cel mai devreme în ianuarie 2013, afirmă raportorul PE
Raportorul Parlamentului European pentru Croaţia, Hannes Swoboda, a declarat că Zagrebul ar putea adera la Uniunea Europeană cel mai devreme în ianuarie 2013, relatează joi cotidianul Jutarnji list, citat de AFP.
"Termenul cel mai rapid pentru Croaţia este data de 1 ianuarie 2013, iar cel mai îndelungat este 1 ianuarie 2014. Este realist", a declarat Swoboda, într-un interviu pentru cotidianul croat.
"O aderare la 1 ianuarie 2013 ar constitui un fel de record şi ar reprezenta o procedură extrem de rapidă", a precizat el.
Croaţia a deschis în iunie ultimele trei dintre cele 35 de capitole tematice în cadrul negocierilor de aderare la UE.
Fosta republică iugoslavă se ambiţionează să încheie aceste negocieri până în iunie 2011. Odată încheiate negocierile, un tratat de aderare trebuie semnat şi apoi ratificat de toate statele membre ale UE, înainte ca ţara să poată adera la blocul comunitar.
Swoboda a explicat că procesul de ratificare a acestui tratat pentru Croaţia ar putea începe cel mai devreme în octombrie 2011 şi s-ar putea încheia în noiembrie 2012.
"Atunci ar fi logic să luăm în considerare ianuarie 2013 ca dată de aderare pentru Croaţia", a precizat raportorul.
"Aş rămâne totuşi prudent cu pronosticurile, pentru a evita noi decepţii. Ar trebui să ne străduim toţi să atingem termenul cel mai apropiat, începutul lui 2013", a adăugat el.
Afirmaţiile lui Swoboda intervin după adoptarea de către Comisia de afaceri externe a Parlamentului European a unei rezoluţii care prevede că negocierile de aderare cu Croaţia pot fi încheiate în prima jumătate a acestui an, dacă reformele pe care această ţară trebuie să le mai implementeze rămân pe calea cea bună.
Reforma judiciară, lupta împotriva corupţiei şi restructurarea şantierelor navale publice sunt principalele provocări pe care Croaţia trebuie să le depăşească în această ultimă fază a aderării sale la blocul comunitar.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului