Prima pagină » Știri externe » Croaţia ar putea adera la Uniunea Europeană în timpul preşedinţiei poloneze

Croaţia ar putea adera la Uniunea Europeană în timpul preşedinţiei poloneze

Aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană (UE) ar putea avea loc în timpul preşedinţiei poloneze, pe care Varşovia o va asigura în cel de al doilea semestru din 2011, a declarat joi vicepremierul polonez Waldemar Pawlak, citat de AFP.
17 feb. 2011, 11:46, Știri externe

„Este posibil ca Croaţia să devină membră a Uniunii Europene în timpul preşedinţiei poloneze”, a declarat, pentru postul public de radio Jedynka, Waldemar Pawlak, după o zi de la efectuarea unei vizite la Zagreb.

Croaţia a început negocierile de aderare la Uniune în 2005.

Comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule, a apreciat, miercuri, că această ţară, „practic, a ajuns la finalul” procesului de negociere, dar i-a recomandat să realizeze progrese în domeniul luptei contra corupţiei.

Parlamentul European (PE) a votat, miercuri, o rezoluţie pentru susţinerea procesului de aderare a Croaţiei la Uniune, dar subliniind că, în această ţară, „corupţia este larg răspândită” şi rămâne „o problemă generală majoră”.

Deputaţii europeni şi-au exprimat, totodată, îngrijorarea faţă de nivelul scăzut de entuziasm pe care-l suscită în rânbdul croaţilor perspectiva aderării ţării lor la Uniune.