Croaţia va adera la UE fără un mecanism de supraveghere similar celui pentru România şi Bulgaria
Comisarul european pentru Extindere Stefan Fule a afirmat joi că Croaţia nu va fi supusă unui mecanism de supraveghere după intrarea în UE, contrar României şi Bulgariei, membre ale Uniunii din 2007, relatează AFP.
"Comisia nu are niciun motiv să le propună statelor membre un sistem de supraveghere dincolo de data aderării", a declarat Fule la Viena, după o întâlnire cu ministrul austriac de Externe, Michael Spindelegger.
Croaţia, care ar putea deveni al 28-lea membru UE în 2013, va rămâne totuşi sub supraveghere, până atunci, în privinţa dreptului concurenţei, combaterii corupţiei, independenţei justiţiei, urmărirea criminalilor de război şi cooperarea cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie de la Haga.
Bruxelles-ul a dat undă verde la 10 iunie aderării, începând din iulie 2013 a fostei republici iugoslave după şase ani de negocieri.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

