Croaţii, chemaţi la urne pentru a-şi alege preşedintele ţării
Croaţii au început să voteze, duminică, în cadrul scrutinului prezidenţial, pentru a-şi alege cel de-al treilea şef de stat de la obţinerea independenţei, în 1991, misiunea acestuia fiind aceea de a integra fosta republică iugoslavă în Uniunea Europeană.
Croaţii, chemaţi la urne pentru a-şi alege preşedintele ţării
Birourile de vot s-au deschis la ora locală 07.00 (08.00 ora României), iar primele rezultate sunt aşteptate în cursul serii.
Peste 4,4 milioane de alegători, dintre care 400.000 în diaspora, în special în Bosnia vecină, urmează să departajeze 12 candidaţi în acest prim tur de scrutin.
Dacă niciun candidat nu obţine majoritatea absolută, un al doilea tur va fi organizat la 10 ianuarie, între primii doi clasaţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertizări meteo de ceaţă în sud-estul României şi de vânt puternic în nord-vest
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Spaţiul Schengen s-ar putea extinde din nou. Ce ţară europeană ar putea adera până la sfârşitul anului 2025
Actualul preşedinte Stipe Mesici, care conduce Croaţia din 2000 şi a integrat ţara în NATO în 2009, nu mai poate participa, Constituţia limitând mandatele unui şef de stat la două, fiecare de câte cinci ani.
În vârstă de 52 de ani, Ivo Josipovici, candidatul Partidului Social-Democrat (SPD, aflat în opoziţie), este considerat favorit pentru primul tur, potrivit sondajelor, care îl creditează cu 30 la sută din intenţiile de vot.
Omul de afaceri Nadan Vidosevici şi primarul Zagrebului, Milan Bandici, amândoi independenţi, sunt cot la cot în sondaje pentru ocuparea locului do;i, în timp ce candidatul partidului conservator aflat la guvernare, Andrija Hebrang, ar urma să fie eliminat în urma acestui tur, el fiind creditat cu doar 7 la sută din intenţiile de vot.
Relansarea economică a ţării, afectată de o recesiune gravă, şi eradicarea corupţiei la nivel înalt, precum şi aderarea la UE înainte de 2012 au fost principalele subiecte ale campaniei electorale, care a fost mai degrabă ternă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO