CROAZIERA DE COŞMAR: Alţi doi francezi, identificaţi printre victimele naufragiului din Italia

Publicat: 19 01. 2012, 16:03
Actualizat: 07 11. 2012, 16:33

Cadavrele au fost identificate de familii, a confirmat ambasada Franţei la Roma. Numele celor două victime, transmise de prefectura din Grosseto, sunt Pierre Grégoire şi Jeanne Gannard.

Cel puţin 11 cadavre au fost găsite până în prezent iar alte aproximativ 20 de persoane sunt în continuare date dispărute.

La Paris, Ministerul de Externe a confirmat identificarea a doi francezi printre victime, fără a preciza identitatea lor.

„Potrivit elementelor de care dispunem, patru concetăţeni ai noştri şi-au pierdut viaţa în naufragiul vasului Costa Concordia. Încă nu avem informaţii de la alţi doi cetăţeni francezi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Bernard Valero.

„Centrul de criză al Ministerului Afacerilor Externe şi Europene şi ambasada noastră din Italia, în legătură cu autorităţile italiene, însoţesc familiile în cauză în demersurile lor”, a precizat el.