CROAZIERA DE COŞMAR: Grupul Carnival îşi va evalua procedurile de securitate, după naufragiul navei Costa Concordia

Publicat: 20 01. 2012, 07:49
Actualizat: 06 11. 2012, 21:41

„Carnival şi sectorul croazierelor în ansamblul său au afişat un bilanţ de siguranţă excelent de-a lungul anilor. Totuşi, această tragedie ridică întrebări privind procedurile şi practicile de securitate şi de urgenţă ale companiei noastre„, a explicat Micky Arison, preşedintele Carnival, într-un comunicat.

„Deşi am toată încrederea în siguranţa navelor noastre şi profesionalismul echipajelor noastre, acest studiu (…) are ca scop ca un asemenea accident să nu se mai întâmple niciodată”, a adăugat el.

Pe de altă parte, organizatorii de croaziere din cadrul Asociaţiei Internaţionale a Croazierelor (CLIA) au cerut joi Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI) a Naţiunilor Unite să tragă concluziile în urma accidentului navei Costa Concordia, pentru a ameliora securitatea la bordul navelor.

Naufragiul pachebotului companiei Costa Crociere, vinerea trecută, s-a soldat cu moartea a cel puţin 11 persoane, iar alte 26 erau în continuare date dispărute joi.