CRONOLOGIE: Cele mai importante tsunami din lume din 2004 şi până în prezent

Publicat: 11 04. 2012, 16:26
Actualizat: 08 11. 2012, 03:21

26 decembrie 2004: ASIA DE SUD-EST – Un cutremur produs în largul insulei Sumatra (Indonezia), cu o magnitudine de 9,3 – cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani – generează un tsunami care afectează coastele a aproximativ zece ţări din Asia de Sud-Est, provocând peste 220.000 de morţi.

În provincia indoneziană Aceh, unde nivelul apei a crescut până la peste 30 de metri, au murit aproximativ 168.000 de persoane. Valul seismic s-a propagat la sute de kilometri, afectând, de asemenea, insulele Maldive şi Somalia.

17 iulie 2006: INDONEZIA – Un cutremur cu magnitudinea de 7,7 provoacă un tsunami pe coasta de sud a insulei Java, soldat cu 654 de morţi.

2 aprilie 2007: INSULELE SOLOMON – Un tsunami loveşte vestul insulelor Solomon (Pacificul de Sud), provocând moartea a 52 de persoane. Treisprezece sate de coastă sunt devastate de valul seismic generat de un cutremur cu magnitudinea 8.

29 septembrie 2009: SAMOA – Peste 190 de persoane au murit în insulele Samoa, Tonga şi Samoa americană după un cutremur cu magnitudinea de 8, care a provocat un tsunami. Majoritatea victimelor, peste 150, au fost înregistrate în Samoa, unde un tsunami a devastat coasta de sud a insulei Upolu, cea mai populată din arhipelag.

27 februarie 2010: CHILE – Un cutremur, urmat de tsunami, loveşte zona central-sudică a statului Chile, provocând moartea sau dispariţia a 520 de persoane. Majoritatea victimelor au fost înregistrate în zona de coastă Maule, la 400 de kilometri sud-vest de Santiago.

25 octombrie 2010: INDONEZIA – Peste 400 de persoane au murit într-un tsunami generat de un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,7 în arhipelagul Mentawai, în largul Sumatrei.

11 martie 2011: JAPONIA – Un tsunami de peste zece metri atinge coastele Sendai (nord-est), la scurt timp după un cutremur cu magnitudinea 9 produs în largul arhipelagului. O alertă de tsunami a fost emisă pentru aproape toate coastele Pacificului, inclusiv Australia şi America Centrală şi de Sud. Catastrofa s-a soldat cu peste 19.000 de morţi şi dispăruţi.