Oficialii nu au reuşit să asigure accesul la prizonierii de război ucraineni deţinuţi în oraşul Olenivka, controlat de Rusia, a declarat şeful Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.
În ultima perioadă, au avut loc negocieri intense cu autorităţile ruse, dar Crucea Roşie nu a primit garanţii de securitate pentru a efectua o vizită.
În iulie, zeci de prizonieri au fost ucişi în urma unui atac cu rachete sau a unei explozii. Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc cu privire la acest atac.
Crucea Roşie a anunţat că sunt aproximativ 1.800 de persoane preluate din oţelăria Azovstal din Mariupol, pe care nu le-a putut vizita.
Directorul general Robert Mardini a declarat că reprezentanţii organizaţiei au vizitat sute de prizonieri de război de ambele părţi, dar că există alte mii de persoane pe care nu au putut încă să le vadă.
„Negociem în fiecare zi pentru a avea acces deplin la toţi prizonierii de război. Este în mod clar o obligaţie absolută a părţilor de a permite accesul CICR la toţi prizonierii de război”, a precizat Mardini.