Cuba a eliberat 47 de disidenţi arestaţi joi
Disidenţii fuseseră reţinuţi joi, printre ei aflându-se şi Marta Beatriz Roque, una dintre figurile emblematice ale opoziţiei, care a fost însă eliberată după scurt timp.
Ea organizase o adunare în faţa Ministerului Justiţiei de la Havana, pentru a cere îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie pentru deţinuţii politici.
"Continuăm să protestăm faţă de aceste 47 de arestări arbitrare", a declarat Elizardo Sanchez, preşedintele Comisiei cubaneze pentru drepturile omului şi reconciliere naţională (CCDHRN), organizaţie ilegală, a cărei activitate este însă tolerată la Havana.