Cum a ajuns o femeie de 107 ani pe coperta revistei Vogue

Apo Whang-Od desenează tatuaje de mâini pe piele încă din adolescenţă cu un ghimpe înmuiat în funingine. Ea a fost păstrătoarea ritualurilor cu valoare sacră din timpuri imemoriale.

Apo Whang-Od este o icoană pentru lumea occidentală până în punctul în care „Vogue” a decis să-i dedice coperta ocupată în mod normal de actriţe, VIP-uri şi modele de top.

„A ajunge în satul îndepărtat Buscalan, casa ultimului mambabatok (artist de tatuaj) din generaţia ei, nu a fost niciodată mai uşoară. Bineînţeles, mai avem de înfruntat călătoria de 12 ore de la Manila, cu traficul său întins, drumurile de munte întortocheate, evitând molozurile alunecărilor de teren şi camioanele care, mergând în sens opus, ies brusc din ceaţă”, scrie „Vogue” despre Whang-Od Buscalan Tattoo Village”.

Tatuează cu un ghimpe înmuiat în funingine

Apo Whang-Od este cunoscută şi sub numele de „Maria Oggay” şi îşi face tatuaje pe mâini încă din adolescenţă. În ultimii 15 ani, clientela şi faima sa s-au extins dincolo de regiunea Cordillera, atrăgând mii de vizitatori din toată lumea, în căutarea „durerii rafinate provocate de ghimpele înmuiat în funingine”.

Avea 16 ani când şi-a început cariera de tatuaj sub îndrumarea tatălui ei. Prima şi singura femeie mambabatok a timpului ei, Whang-Od a călătorit în sate din apropiere şi de departe, chemată de comunităţile locale să imprime simbolurile sacre ale strămoşilor ei.

„Am tatuat mai multe femei decât războinice, de când practica vânătorii de capete a fost interzisă de americani la începutul anilor 1900. Pe atunci, femeile netatuate erau considerate imperfecte, indezirabile”, spune ea. Dar pe măsură ce misionarii catolici americani au ajuns în Kaling şi şi-au construit şcolile acolo, fetele din sat au fost forţate să-şi acopere braţele în haine cu mâneci lungi. A fi tatuat a devenit o sursă de ruşine pentru femeile care s-au aventurat în oraş.

În lumea de astăzi, tatuajul nu numai că nu mai este o sursă de ruşine, dar este o tendinţă puternică, chiar dacă îi lipseşte semnificaţiile religioase. Whang-Od a primit premiul Dangal ng Haraya în 2018, iar campania de a o ridica la Patrimoniul Viu Naţional sau chiar la Artist Naţional este încă în desfăşurare.