Prima pagină » Știri externe » Mii de croaţi au protestat la Zagreb, cerând demisia guvernului

Mii de croaţi au protestat la Zagreb, cerând demisia guvernului

Câteva mii de persoane au participat, marţi seară, la o manifestaţie organizată la Zagreb, cerând demisia guvernului croat condus de premierul Jadranka Kosor, pe care îl acuză de corupţie.
Mii de croaţi au protestat la Zagreb, cerând demisia guvernului

În timpul marşului, demonstranţii nu au mai încercat, ca în alte ocazii, să se apropie de sediul guvernului, îndreptându-se către o uzină de textile aflată în faliment, unde şi-au exprimat solidaritatea cu angajaţii, care au organizat mai multe manifestaţii şi au participat la greve ale foamei pentru a cere menţinerea locurilor de muncă.

„Ce ni s-a întâmplat nouă li se poate întâmpla şi altora”, a declarat Djurdja Krnjak, fost angajat al uzinei Kamensko.

Manifestanţii s-au îndreptat în cursul serii către sediul partidului de guvernământ, Uniunea Democratică Croată (HDZ), scandând „Toată lumea în stradă”, „Jadranka, pleacă”, „Nu avem nevoie de lideri, ci de o democraţie directă” sau „HDZ, hoţii”.

Marşul a continuat până la sediul principalului partid de opoziţie, Partidul Social-Democrat (SDP), unde demonstranţii au scandat „Nici voi!” sau „SDP, hoţii”.

De la sfârşitul lunii februarie, la Zagreb şi în alte oraşe croate au avut loc numeroase manifestaţii împotriva guvernului, convocate cu ajutorul reţelei de socializare Facebook.