„Implicarea Al-Qaida în conflictul din Libia este dovedită în fiecare zi”, a declarat purtătorul de cuvânt al regimului, Moussa Ibrahim, într-o conferinţă de presă.
„Credem că va fi foarte periculos ca aceşti oameni să se instaleze în această ţară, să-i controleze viitorul şi bogăţia imensă, la câţiva paşi de Europa”, a subliniat el.
Ibrahim a afirmat că dispune de informaţii potrivit cărora Abdelhakim al-Hasadi, „un lider foarte cunoscut al Al-Qaida” a părăsit Benghazi, fieful insurecţiei, la aproximativ 1.000 de kilometri est de Tripoli, şi se îndreaptă către oraşul Misrata, la bordul unui vapor, alături de 25 de „combatanţi bine antrenaţi”.
Potrivit purtătorului de cuvânt, al-Hasadi este „foarte cunoscut de către serviciile de infromaţii din întreaga lume”.
„Chiar în acest moment se află în drum spre Misrata”, la bordul unui vechi vapor egiptean, numit Al-Shahid Abdelwahab, pe care l-au reparat şi l-au umplut cu arme şi mijloace de comunicaţii moderne, a continuat el.
„Din nefericire, coaliţia este la curent cu acest lucru (…) şi este dispusă să lase membri Al-Qaida să treacă de la Benghazi la Misrata”, a afirmat acesta.
Un alt islamist, Ismail Sallabi, membru al Grupului Islamic de Luptă Libian (GICL) şi Al-Qaida, potrivit acestuia, antrenează 200 de „fundamentalişti” în tabăra militară „7 aprilie”, la Benghazi, cu ajutorul a aproximativ 20 de experţi trimişi de Qatar.
Ibrahim a mai declarat că Abdelmonem al-Madhuni, prezentat ca „membru Al-Qaida din anii 1980” a fost ucis recent, în luptă, alături de rebeli, în apropierea instalaţiei petroliere de la Brega, la vest de Benghazi
Abdelmonem al-Madhuni, cunoscut şi ca Mustapha al-Zawi, Orwa sau Ibn al-Ward, era căutat de Interpol şi Statele Unite, a precizat el.
La sfârşitul lui martie, comandantul militar al NATO a anunţat că organizaţia sa a detactat „semne” ale unei posibile prezenţe a unor militanţi din cadrul Al-Qaida în rândul rebelilor, care au dezminţit imediat o asemenea prezenţă.