Prima pagină » Știri externe » Rusia, avertizare pentru UE: „Avem provizii mai durabile şi nervi mai puternici”

Rusia, avertizare pentru UE: „Avem provizii mai durabile şi nervi mai puternici”

Uniunea Europeană se confruntă cu creşterea preţurilor la energie ca urmare a sancţiunilor impuse Moscovei din cauza evenimentelor din Ucraina, a declarat sâmbătă un oficial al ministerului rus de externe, notează Reuters.
Rusia, avertizare pentru UE: „Avem provizii mai durabile şi nervi mai puternici”

Nikolai Kobrinets a spus că Rusia este un furnizor de încredere de energie, dar este pregătită pentru o confruntare dură în sector, dacă este necesar.

Totuşi, nu a oferit detalii despre ce ar putea presupune acea confruntare.

Acesta a mai subliniat că situaţia de pe pieţele globale de energie va duce la plata UE de cel puţin trei ori mai mult pentru petrol, gaze şi electricitate.

„Cred că Uniunea Europeană nu are beneficii de pe urma acestui lucru; avem provizii mai durabile şi nervi mai puternici”, a declarat Kobrinets pentru Interfax.