Statele Unite au impus luni sancţiuni financiare şi restricţii de viză pentru zeci de oficiali şi entităţi din Belarus, pe aceeaşi linie cu Uniunea Europeană, Regatul Unit şi Canada, informează
Le Figaro.
Aceste măsuri punitive, care vizează în special consilieri apropiaţi ai preşedintelui Alexander Lukaşenko şi oficiali cheie ai ministerelor de Interne şi Justiţie şi Serviciile de Informaţii, reprezintă un răspuns la deturnarea unui avion Ryanair la sfârşitul lunii mai pentru arestare unui ziarist, dar mai exact pentru „represiunea persistentă din Belarus şi încălcările drepturilor omului,” a declarat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken.
„Aceste sancţiuni coordonate demonstrează hotărârea transatlantică fermă de a susţine aspiraţiile democratice ale poporului din Belarus„, a adăugat el.
Trezoreria SUA a îngheţat orice active în America pentru 16 persoane şi cinci entităţi, cărora li se va interzice, de asemenea, accesul la sistemul financiar american. Printre aceştia se numără un purtător de cuvânt al preşedintelui Lukaşenko, Natalia Mikalaeuna Eismant, preşedintele Camerei Superioare a Parlamentului din Belarus, Natalia Ivanauna Kachanava şi şeful serviciilor de informaţii Ivan Tsertsel.
La rândul său, Departamentul de Stat al SUA a interzis accesul a 46 de oficiali din Belarus în Statele Unite, numărul persoanelor din această ţară vizate de restricţiile de viză ajungând la 155.
Mai devreme, miniştrii de Externe ai UE au convenit luni să ia cele mai dure măsuri punitive de până acum împotriva Belarusului, un pachet de sancţiuni economice care vizează sectoarele de care beneficiază guvernul preşedintelui Alexander Lukaşenko.
Acordul, încheiat la o reuniune din Luxemburg, vine după săptămâni de negocieri dure.