„Din perspectiva ratingului de credit suveran, dacă se ajunge la un Brexit fără un acord, acesta este un semn că ceva din punct de vedere instituţional a eşuat într-un mod profund”, a declarat Sarah Carlson, vicepreşedinte Moody’s, la o conferinţă ce a avut loc la Londra.
Carlson a afirmat că percepţiile privind cât de funcţionale sunt instituţiile unei ţări reprezintă un factor major în cadrul analizei de stabilire a calificativului de credit suveran.
Potrivit agenţiei Moody’s, calificativul actual al Marii Britanii este Aa2, cu perspectivă stabilă.