Protestul de la consulatul rus din Odesa a început în jurul orei locale 15.00 (15.00, ora României), unde peste 200 de persoane au venit cu steaguri ale Ucrainei, ale mişcării radicale „Pravîi Sektor” şi coroane de flori în memoria militarilor ucraineni care au murit la Lugansk, după ce avionul lor a fost doborât de separatişti.
Manifestanţii au încercat să intre în consulat, însă au fost opriţi de forţele de ordine. În cursul unor confruntări între poliţişti şi manifestanţi, a fost rănită o persoană, alte patru fiind reţinute.
Potrivit guvernatorului de la Odesa, Igor Paliţa, două dintre persoanele reţinute aveau asupra sa substanţe explozive şi un cuţit, relatează agenţia ucraineană UNIAN.
Paliţa a afirmat că „în prezent, situaţia la consulat este sub control”.
El a apreciat că acest protest reprezintă o „provocare sponsorizată”.
De asemenea, peste 500 de persoane au protestat luni, la consulatul Rusiei de la Harkiv, în nord-estul Ucrainei, potrivit RIA Novosti.
Protestatarii au adus steaguri ale Ucrainei şi au intonat imnul ţării.
Niciun diplomat rus nu a ieşit din consulat să iniţieze cu ei un dialog.
Valul de proteste la reprezentanţe ale Rusiei în Ucraina a început sâmbătă, la Kiev, unde manifestanţii au reuşit să dea jos steagul rus de pe ambasada rusă, să răstoarne maşini şi să spargă mai multe geamuri ale clădirii.
Duminică, persoanele care protestau la ambasada Rusiei de la Kiev au adus la reprezentanţă coroane de flori pe care scria „pentru (preşedintele rus) Vladimir Putin”.
Protestele au izbucnit după ce insurgenţi din estul Ucrainei au doborât, sâmbătă dimineaţă, un avion de transport militar ucrainean în zona oraşului Lugansk, omorând peste 49 de persoane.
Ministerul rus de Externe s-a declarat „indignat” de acţiunile protestatarilor şi a cerut Kievului să ia măsuri pentru a garanta securitatea diplomaţilor ruşi pe teritoriul Ucrainei.