- Home
- Externe
- SACRAMENTO, (21.01.2014, 09:12)
- Valentin Vidu - Mediafax
Cuplu de romi români care-şi folosea copiii la cerşit în California, avertizat de poliţie
Un cuplu de persoane care s-a prezentat ca fiind romi a obţinut sute de dolari în doar două ore de cerşit, folosindu-şi copiii în acest scop, în parcarea unui supermarket din oraşul Modesto, în California (vest), potrivit poliţiei.

Cuplu de romi români care-şi folosea copiii la cerşit în California, avertizat de poliţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit postului WFMY News2, afiliat CBS, cuplul a fost avertizat de către autorităţi să nu mai cerşească, iar poliţia oraşului a precizat că familia a fost văzută cerşind în zonă de aproximativ zece ori. Poliţia a găsit cuplul după ce a primit mai multe plângeri şi a anunţat că acesta a obţinut aproape 400 de dolari în numerar şi bonuri cadou, în două ore de cerşit.
"Au spus că sunt romi", a declarat un cumpărător, Wendy Ducos, care a adăugat că a văzut cuplul cerşind în mod regulat. "Cred că erau doi copii mici cu ei", a spus el.
Potrivit investigatorilor, Marian Hornea, în vârstă de 27 de ani, şi Elena Hornea, în vârstă de 25 de ani, au folosit o pancartă pe care se putea citi că au nevoie de un loc de muncă. De asemenea, ei s-au folosit în acelaşi scop de copiii lor minori, în vârstă de cinci şi şapte ani, pentru a beneficia de simpatia cumpărătorilor.
Poliţia a mai declarat că cei doi aveau chitanţe care dovedeau că au efectuat transferuri în valoare de mii de dolari către rude în România. Cuplul a spus poliţiştilor că a folosit o listă cu anumite locuri din oraşe californiene pentru a cerşi bani cu scopul de a-i trimite unor membri ai familiei.
După ce au fost interogaţi de poliţie, cei doi au fost citaţi şi eliberaţi.
Potrivit unor documente judiciare citate de WFMY News2, o femeie de vârstă apropiată şi cu un nume asemănător a fost înregistrată în Orange County anul trecut. Potrivit poliţiei din Newport, femeia a declarat că nu are acte de identitate şi nu a putut să fie identificată, precizează postul.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:00
-
ieri, 21:34
Geografia României va deveni materie separată la liceu, anunţă ministrul Educaţiei