Ucraina şi Rusia nu au mai purtat discuţii de pace faţă în faţă de la 29 martie, iar atmosfera s-a deteriorat din cauza acuzaţiilor ucrainene potrivit cărora trupele ruseşti au comis atrocităţi.
Moscova a negat aceste afirmaţii.
În comentariile adresate jurnaliştilor, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a exprimat pesimismul cu privire la perspectiva continuării negocierilor cu Rusia.
„Riscurile ca discuţiile să se încheie sunt mari din cauza a ceea ce au lăsat în urma lor (ruşii), impresia că au un manual de joc despre uciderea oamenilor”, a declarat Zelenski, citat de Interfax.
Forţele ruseşti şi-au îndreptat atenţia spre estul şi sudul Ucrainei, după ce nu au reuşit să captureze capitala într-un asalt de nouă săptămâni.
Moscova a capturat oraşul Herson din sudul Ucrainei, iar forţele sale au ocupat în mare parte oraşul Mariupol din sud-estul ţării, unde se desfăşoară încercări ale ONU pentru evacuarea civililor.