Cursa pentru alegerile prezidenţiale din SUA rămâne strânsă

Cu trei săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale, cursa pentru Casa Albă între Barack Obama şi rivalul său republican Mitt Romney rămâne strânsă, preşedintele democrat în exerciţiu având totuşi un uşor avantaj, potrivit unui nou sondaj.

Urmărește
164 afișări
Imaginea articolului Cursa pentru alegerile prezidenţiale din SUA rămâne strânsă

Cursa pentru alegerile prezidenţiale din SUA rămâne strânsă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Conform unei anchete sociologice ABC News/Washington Post ce a fost publicată luni, Obama este creditat cu 49 la sută din voturi, faţă de 46 la sută pentru Romney, o diferenţă inferioară marjei de eroare a sondajului.

Totuşi, Obama conducea cu 51 la sută faţă de 46 la sută în nouă state-cheie: Colorado, Florida, Iowa, Nevada, New Hampshire, Carolina de Nord, Ohio, Virginia şi Wisconsin.

Starea de spirit a alegătorilor pare să se fi ameliorat uşor, dar rămâne destul de pesimistă. Potrivit sondajului, numai 42 la sută din alegătorii înscrişi intervievaţi consideră că ţara se îndreaptă în direcţia bună.

Vestea bună pentru Obama este că această proporţie este mai mare cu 13 puncte faţă de cea din luna august, astfel că locatarul de la Casa Albă ar avea şanse să fie reales.

Niciunul dintre candidaţi nu a reuşit să-i convingă pe alegători că programul său economic va funcţiona, a arătat sondajul. Numai 51 la sută din potenţialii alegători au încredere în Romney în ceea ce priveşte ameliorarea situaţiei economice, iar 48 la sută, în Obama.

De asemenea, 57 la sută din persoanele intervievate consideră că politica dusă de candidatul republican va fi mai mult în favoarea celor bogaţi decât în favoarea clasei mijlocii. În schimb, 68 la sută sunt de părere că politica lui Obama va fi mai degrabă în favoarea celei din urmă.

Sondajul, realizat în perioada 10-13 octombrie, a luat în calcul răspunsurile a 1.252 de persoane adulte, având o marjă de eroare de 3,5 puncte.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici