Curse aeriene suspendate pentru miercuri şi joi, în urma anunţării unei furtuni la New York

Compania United Airlines a anunţat marţi suspendarea majorităţii curselor sale la New York miercuri şi joi, după anunţarea unei noi furtuni în regiune, la nouă zile de la uraganul Sandy.

Urmărește
142 afișări
Imaginea articolului Curse aeriene suspendate pentru miercuri şi joi, în urma anunţării unei furtuni la New York

Curse aeriene suspendate pentru miercuri şi joi, în urma anunţării unei furtuni la New York (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vom anula cea mai mare parte a zborurilor de la şi către New York începând de miercuri la prânz (19.00, ora României) şi până joi la prânz, din cauza furtunii anunţate în regiune", a anunţat un purtător de cuvânt al companiei, Charles Hobart, fără să poată preciza încă numărul curselor vizate de această măsură care afectează trei aeroporturi care deservesc New Yorkul, şi anume JF Kennedy, LaGuardia şi Newark.

Serviciile americane de meteorologie anunţă "ploi violente" pe toată Coasta de Nord-Est şi poate ninsoare miercuri şi joi, dar şi rafale de vânt ce pot atinge până la 80 de kilometri pe oră. Inundaţii "moderate" ar putea să aibă loc în regiunea de coastă, iar frigul urmează să se intensifice.

Ca măsură de precauţie, chiar dacă a subliniat că această nouă furtună este "departe de a fi la fel de puternică" precum Sandy, primarul din New York Michael Bloomberg a anunţat marţi închiderea parcurilor şi plajelor, începând de miercuri de la ora locală 12.00 (19.00, ora României), timp de 24 de ore.

El a precizat totodată că forţele de ordine vor fi mobilizate în două dintre sectoarele cele mai grav afectate de uragan, la Staten Island şi în Rockaways (Queens), pentru a recomanda populaţiei să evacueze sectoarele de la litoral.

Însă el a respins orice ordin de evacuare masivă, aşa cum a procedat în cazul uraganului Sansy, în urma căruia au murit 40 de persoane în oraş şi care a paralizat New Yorkul timp de mai multe zile, în urma unor inundaţii violente.

Aproxiamtiv 90.000 de locuinţe şi întreprinderi erau private marţi, în continuare, de energie electrică.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici