Această rachetă balistică de tip K-15, cu o rază de acţiune de 700 de kilometri, a fost lansată de la o bază din statul Orissa.
"Testul a decurs bine", a precizat un oficial din cadrul Ministerului Apărării. Aceeaşi rachetă K-15 fusese lansată la sfârşitul lunii februarie de pe un poligon situat în sud-estul Indiei.
Proiectilul trebuie să fie instalat pe un submarin cu propulsie nucleară, aflat în construcţie în India, care va fi supus în 2009 unor prime teste pe mare.
India, una din puterile care deţine bomba atomică, efectuează frecvent teste cu rachete de tip "Agni" ("foc" în sanscrită).
Racheta de tip Agni I poate lovi Pakistanul, drept pentru care New Delhi anunţă în prealabil Islamabadul în legătură cu astfel de teste.