Curtea de Apel din Slovenia confirmă pedeapsa de doi ani de închisoare pentru fostul premier Janez Jansa

Curtea de Apel din Slovenia a confirmat, luni, condamnarea la doi ani de închisoare pentru corupţie a fostului premier Janez Jansa, o figură prezentă permanent pe scena politică în ultimii 20 de ani.

Urmărește
173 afișări
Imaginea articolului Curtea de Apel din Slovenia confirmă pedeapsa de doi ani de închisoare pentru fostul premier Janez Jansa

Fostul premier Janez Jansa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Jansa, preşedintele principalului partid de opoziţie conservator (SDS), a fost declarat vinovat de corupţie la semnarea, în 2006, în timp ce era premier, a celui mai mare contract de armament din ţară cu firma finlandeză Patria, care s-a ridicat la 278 de milioane de euro.

Condamnat în primă instanţă în iunie 2013, el s-a întors către Curtea Supremă. "Apelul, considerat nefondat, este respins şi sentinţa este confirmată (...)", a anunţat aceasta din urmă în hotărârea sa, citată de site-ul de ştiri 24ur şi agenţia de presă STA.

Procurorul Curţii, Andrej Ferlinc, a confirmat verdictul adăugând că "se aştepta la o astfel de decizie". Sentinţa va fi aplicată indiferent de recursurile pe care Jansa, care s-a declarat nevinovat, le-ar putea avea în vedere.

Tribunalul de primă instanţă l-a declarat "vinovat pentru că a dat sau a primit mită sau pentru că a primit şi promis mită la achiziţionarea de vehicule blindate" provenind de la compania Patria. Potrivit tribunalului, el a acceptat acordul cu Patria în schimbul unor comisioane plătite partidului său SDS.

Alţi doi acuzaţi, omul de afaceri Ivan Crnkovic şi generalul din armata slovenă Tone Krkovic, au fost condamnaţi la 22 de luni de închisoare şi o amendă de 37.000 de euro fiecare, pe care Jansa va trebui, de asemenea, să o achite.

Contractul de armament semnat de Slovenia în 2006 cu Patria prevedea vânzarea a 135 de vehicule blindate pentru modernizarea armatei slovene, după integrarea sa în NATO în 2004, în acelaşi an cu aderarea la UE.

Janez Jansa a fost nevoit să demisioneze din funcţia de premier în urmă cu un an, după alte acuzaţii de corupţie. El a pierdut progresiv susţinerea partidelor din fragila sa majoritate în Parlament, care a adoptat o moţiune de neîncredere împotriva Guvernului său de centru-dreapta la 27 februarie.

El i-a cedat locul lui Alenka Bratusek, de la Slovenia Pozitivă (centru-stânga).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici