Cutremur cu magnitudinea de 5,9 la Yunnan, în sud-vestul Chinei

Publicat: 30 05. 2014, 06:14
Actualizat: 06 06. 2014, 15:08

Cutremurul s-a produs la 27 kilometri nord de Pingyuan şi la o adâncime de zece kilometri, potrivit USGS.

USGS a anunţat că o asemenea magnitudine şi adâncime a generat, cu siguranţă, o zguduire telurică „foarte puternic” resimţită, capabilă să cauzeze pagube.

Regiunea afectată este locuită, în principal, de minorităţi etnice.

Regiunile montane din sud-vestul Chinei, în special provinciile Yunnan şi Sichuan, sunt frecvent afectate de cutremure.

Sichuan, una dintre provinciile cele mai populate din China, cu 80 de milioane de locuitori, a fost îndoliată în mai 2008 de un cutremur devastator soldat cu 87.000 de morţi şi dispăruţi.