Potrivit Agenţiei naţionale de meteorologie, epicentrul s-a aflat în partea de sud a prefecturii Ibaraki, iar magnitudinea sa a fost de 5,6.
Centrul Tokyo este una dintre zonele în care seismul s-a resimţit cel mai puternic. Pentru moment nu au fost anunţate pagube materiale şi nu există risc de tsunami.
„Facem verificări”, au declarat autorităţile locale, contactate de AFP.
Un prim şoc violent a fost resimţit în jurul prânzului (06.30 ora României), după care au avut loc o serie de mişcări foarte puternice timp de aproximativ zece secunde.
Operatorii instalaţiilor nucleare unde trepidaţiile au fost resimţite au anunţat că nu s-a constatat nicio anomalie într-o primă fază.
Mai multe trenuri, între care Shinkansen (trenuri de mare viteză) pe ruta Tokyo-Fukushima, au fost oprite imediat pentru controlul căii ferate, dar traficul a fost reluat rapid.
Locuitorii din regiunea cea mai apropiată de epicentru au declarat că au fost avetizaţi aproape simultan de dispozitivul de alertă al agenţiei de meteorologie.
Aceasta din urmă a prevăzut o conferinţă de presă ulterior în cursul zilei pentru a explica mecanismul acestui seism.
Situată la joncţiunea a patru plăci tectonice, Japonia este afectată anual de peste 20 la sută din cutremurele cele mai puternice de pe planetă.