Purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat a respins afirmaţiile Administraţiei Vladimir Putin, care a precizat că decizia de a expulza 60 de diplomaţi americani şi de a închide consulatul SUA din Sankt-Petersburg este luată după principiile reciprocităţii, în contextul în care şi Washingtonul a dispus expuzalrea a 60 de diplomaţi ruşi ca urmare a crizei generate de atacul neurotoxic din Marea Britanie.
”Nu vedem acest gest ca pe o măsură simetrică. Rusia nu ar trebui să se comporte ca o victimă. Singurele victime sunt persoanele care se află în spitalele din Marea Britanie”, a declarat Nauert, făcând referire la fostul spion rus Serghei Skripal şi la fiica acestuia, Iulia, vizaţi de atacul neurotoxic din Salisbury.
Nauert a precizat că faptul că Rusia neagă implicarea în atacul neurotoxic care l-a vizat pe Serghei Skripal reprezintă încă o campanie de manipulare dusă de Moscova.
”Ei sunt maeştri în propagandă. Rusia este cunoscută pentru campaniile sale de manipulare”, a mai afirmat Nauert, adăugând că Rusia s-a ”izolat” din punct de vedere diplomatic.