Hipocentrul cutremurului a fost localizat la o adâncime de aproximativ 180 de kilometri şi la aproximativ 385 de kilometri vest de Port Vila, capitala statului Vanuatu.
Seismul nu a fost resimţit la Port Vila, a declarat pentru AFP un jurnalist de la publicaţia Vanuatu Independent. „Nu am simţit absolut nimic”, a declarat el pentru AFP.
Steve Tatham, un seismolog din cadrul Agenţiei guvernamentale australiene Geoscience Australia, apreciază că seismul nu prezintă risc de tsunami. „Nu este suficient de puternic şi, mai ales, (hipocentrul) este la foarte mare adâncime”, a declarat el.
Vanuatu se află într-o zonă cu o puternică activitate seismică, provocată de frecarea unor plăci tectonice.
Alte cutremure cu magnitudinea de 6,9 – în februarie – şi de 6,5 – în aprilie -, care s-au produs în largul coastelor Vanuatu, nu s-au soldat, nici ele, cu victime sau pagube.