Cutremur cu magnitudinea de 7,5 în Papua Noua Guinee

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,5, s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică (ora locală) în largul statului Papua Noua Guinee, a anunţat institutul american de geofizică USGS.

Urmărește
293 afișări
Imaginea articolului Cutremur cu magnitudinea de 7,5 în Papua Noua Guinee

Cutremur cu magnitudinea de 7,5 în Papua Noua Guinee (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Alerta de tsunami, lansată într-o primă fază pentru Papua Noua Guinee şi Insulele Solomon, a fost ridicată, a anunţat centrul de alertă în caz de tsunami în Pacific.

Cutremurul s-a produs la 75 de kilometri sud-est de oraşul Panguna, pe insula Bougainville, a precizat USGS. Acesta este al doilea cutremur din regiune după cel cu magnitudinea de 6,6 produs în urmă cu câteva ore.

Cutremurul a avut loc cu puţin timp înainte de ora 23.30 (16.30 ora României), potrivit USGS, la o adâncime de 30 de kilometri. Acest cutremur a fost urmat, după 20 de minute, de un al doilea, cu magnitudinea de 5,6, în aceeaşi zonă şi la o adâncime de 69 de kilometri.

Cutremure cu o astfel de magnitudine se produc frecvent în Papua Noua Guinee, care se află pe Cercul de Foc al Pacificului, unde se ciocnesc plăcile tectonice provocând o activitate seismică şi vulcanică intensă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici