”Statele Unite nu vor privi pasiv destrămarea Venezuelei. Dacă regimul Maduro va impune Adunarea Constituantă pe 30 iulie, SUA vor lua măsuri economice drastice şi rapide”, a anunţat preşedintele american.
Reprezentanţii opoziţiei din Venezuela au declarat că peste 7 milioane de oameni au votat, duminică într-un referendum simbolic, împotriva modificărilor consituţionale care ar viza consolidarea puterii actualului partid de guvernământ.
Trump a afirmat că poporul Venezuelei ”a demonstrat că vor democraţie, libertate şi stat de drept. Cu toate acestea, acţiunile lor curajoase continuă să fie ignorate”. Preşedintele SUA l-a caracterizat pe Nicolas Maduro, preşedintele Venezuelei, drept un ”lider rău ce visează să devină un dictator”.
Maduro insistă că liderii opoziţiei sunt pionii SUA care intenţionează să saboteze economia Venezuelei şi să îl debarce de la putere prin violenţă. Preşedintele venezuelean este de părere că există o conspiraţie internaţională condusă de Washington îndreptată împotriva lui.
Opoziţia din Venezuela cere desfăşurarea de noi alegeri prezidenţiale şi întreruperea procesului, iniţiat de puterea de la Caracas, de a crea o Adunare Consituantă, care are rolul de a rescrie constituţia şi de a dizolva Parlamentul, în care opoziţia are majoritate.