O anchetă internaţională confirmă că Rusia a lansat o rachetă asupra Georgiei
"Raportul (echipei de anchetă) confirmă exactitudinea tuturor probelor adunate de partea georgiană", a precizat ministrul georgian de Externe, într-un comunicat.
Echipa internaţională a fost formată din experţi militari letoni, lituanieni, suedezi şi americani.
Georgia acuză Rusia că a lansat racheta, care a ajuns la sol fără a exploda, la circa 60 de kilometri de Tbilisi, anunţându-şi intenţia de a sesiza comunitatea internaţională asupra acestui incident.
Liderul diplomaţiei georgiene, Ghela Bezuaşvili, declarase că Georgia va convoca o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU în acest sens.
Moscova neagă ferm că s-ar afla la originea lansării rachetei. Prim-vicepremierul rus Serghei Ivanov a apreciat, sâmbătă, că lansarea rachetei a fost "regizată" de Tbilisi.