„Miercuri, o cameră de acuzare (grand jury – n.red.) a analizat dovezile furnizate de procuratură şi a decis că acestea sunt suficiente pentru punerea sub acuzare şi începerea unui proces„, a precizat Vance, după audierea în faţa unui tribunal din Manhattan, care a decis eliberarea pe cauţiune a fostului director FMI.
Cele şapte capete de acuzare se referă la tentativă de viol, agresiune sexuală, sechestrare ilegală şi alte infracţiuni de natură sexuală. „Aceste acuzaţii sunt de o gravitate extremă”, a apreciat Vance.
În cazul în care va fi condamnat pentru toate capetele de acuzare, Strauss-Kahn riscă o pedeapsă de până la 74 de ani de închisoare.
Tribunalul a decis joi eliberarea fostului director FMI în schimbul unei cauţiuni de un milion de dolari, consemnarea la domiciliu în New York şi urmărire electronică permanentă. Următoarea audiere în faţa justiţiei a fost stabilită pentru data de 6 iunie, iar eliberarea din închisoare ar putea avea loc în cursul zilei de vineri.