Prima pagină » Știri externe » Cutremur de suprafaţă de 6,1 grade, produs în Oceanul Pacific, la 104 kilometri de capitala Taiwanului, Taipei

Cutremur de suprafaţă de 6,1 grade, produs în Oceanul Pacific, la 104 kilometri de capitala Taiwanului, Taipei

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea preliminară de 6,1 grade s-a produs duminică seara în largul coastelor de est al Taiwanului, seismul fiind însoţit de replici mai slabe ca intensitate, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).
Cutremur de suprafaţă de 6,1 grade, produs în Oceanul Pacific, la 104 kilometri de capitala Taiwanului, Taipei

Cutremurul s-a produs la ora locală 21.56 (15.56, ora României), la adâncimea de 7,8 kilometri.

Epicentrul a fost în Oceanul Pacific, la 14,8 kilometri nord-nord-est de oraşul Hualien, la 73 de kilometri sud de Yilan, şi la 104 kilometri de capitala Taiwanului, Taipei.

Seismul de 6,1 grade a fost succedat de o replică de 5,3 grade şi precedat cu peste o jumătate de oră înainte de un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade.

Deocamdată nu există informaţii despre eventuale victime ori daune materiale semnificative.