- Home
- Externe
- JAKARTA, (07.07.2019, 19:08)
- Mihai Draghici
Cutremur de suprafaţă de 6,9 grade, produs în Indonezia / A fost emisă o alertă de tsunami, anulată ulterior
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea preliminară de 6,9 grade s-a produs duminică seară în Indonezia, iar autorităţile au emis o alertă locală de tsunami.

BREAKING Cutremur de suprafaţă de 6,9 grade, produs în Indonezia
Cutremurul a avut loc duminică la ora 22.08 (18.08, ora României), la adâncimea de doar 25 de kilometri, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).
Epicentrul seismului a fost în 130 de kilometri vest-nord-vest de zona indoneziană Kota Ternate, la 180 de kilometri de Tondano (Insula Sulawesi) şi la 185 de kilometri de Manado (Sulawesi).
În urma seismului, autorităţile indoneziene au emis o alertă locală privind riscul producerii unor valuri tsunami.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
-
Horoscop 24 februarie 2025. Ce rezervă astrele de Dragobete. Zodiile care trebuie să fie atente la cheltuieli
Cutremurul de 6,9 grade din Indonezia, din cauza căruia a fost emis o alertă de tsunami, anulată câteva zeci de minute mai târziu, a provocat panică în oraşul Ternate, unde mii de persoane au fugit spre zone mai înalte pentru a se adăposti, informează postul Al Jazeera.
"Alerta timpurie de tsunami s-a încheiat", a anunţat Agenţia Meteorologică, Geofizică şi Climatologică (BMKG) din Indonezia, în cursul nopţii de duminică spre luni.
Seismul a zguduit clădiri, alarmându-i pe locuitorii unor oraşe, iar autorităţile au cerut oamenilor să se refugieze în zone mai înalte, relatează agenţia Reuters.
"Cutremurul a fost simţit destul de puternic şi cu o intensitate care a durat destul de mult", a declarat Yusuf Latif, un purtător de cuvânt al agenţiei indoneziene de căutare şi salvare.
"Nu există informaţii despre daune sau victime în Ternate", a adăugat oficialul, referindu-se la oraşul major aflat cel mai apropiat de epicentrul seismului.
Totuşi, potrivit presei locale, unele spitale din Ternate, oraş aflat la aproximativ 130 de kilometri de epicentru, au suferit pagube uşoare şi a fost nevoie să fie evacuaţi pacienţii.
Cutremurul s-a simţit puternic şi în zona staţiunii turistice Manado, potrivit locuitorilor, însă nu s-au înregistrat daune.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe