Prima pagină » Știri externe » Cutremur puternic în Brazilia

Cutremur puternic în Brazilia

Un cutremur cu magnitudinea preliminară 6,5 a avut loc, luni, în Brazilia, a anunţat Institutul american de geofizică USGS.
Cutremur puternic în Brazilia
24 mai 2010, 20:24, Știri externe

Seismul s-a produs în apropierea graniţei cu Peru, într-o zonă muntoasă, conform Institutului american de geofizică USGS, citat de AFP.

Cutremurul, care a avut loc la ora 16.18 GMT (19.18, ora României), s-a produs în statul brazilian Acre, la 127 de kilometri de Cruzeiro do Sul (Brazilia) şi 328 de kilometri de Pucallpa (Peru).

Conform site-ului USGS, magnitudinea preliminară a cutremurului a fost de 6,5.

USGS măsoară cutremurele pe scara magnitudinii de moment (mw), un seism cu magnitudinea 6 fiind considerat puternic.