- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cutremur soldat cu cel puţin 135 de morţi în sud-vestul Pakistanului
Cel puţin 135 de persoane au murit într-un cutremur cu magnitudinea 6,4, produs miercuri dimineaţă în sud-vestul Pakistanului, în apropiere de graniţa cu Afganistanul, a anunţat un oficial local.
Cutremur soldat cu cel puţin 135 de morţi în sud-vestul Pakistanului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Seismul a provocat panică la Quetta, capitala provinciei Balucistan, unde locuitorii au ieşit în stradă, petrecându-şi restul nopţii în aer liber.
Majoritatea victimelor au fost înregistrate în zona localităţii Ziarat, situată într-o regiune de deal, la circa 50 de kilometri est de Quetta.
"Un număr de 135 de cadavre au fost găsite până în prezent, şi numeroase persoane au fost rănite", a declarat primarul oraşului Ziarat, Dilawar Khan Kakar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
Cel puţin opt sate din împrejurimile localităţii Ziarat au fost afectate în urma seismului. Unul dintre ele a fost distrus aproape complet, a precizat Qaseem Kakar, oficial din cadrul poliţiei locale.
Hipocentrul seismului a fost localizat la circa 70 de kilometri nord-est de Quetta şi la aproximativ 185 de kilometri sud-est de oraşul afgan Kandahar. Cutremurul a avut loc la ora locală 5.10 (marţi, 01.10, ora României), la o adâncime de 10 kilometri, conform Institutului de geofizică american, care a estimat magnitudinea la 6,2.
Serviciile seismologice din Pakistan au anunţat că magnitudinea cutremurului a fost de 6,5 grade pe scara Richter.
"Numărul de morţi se ridică deocamdată la 70. Mai sunt persoane prinse sub dărâmături. Circa 100 de persoane sunt rănite", declarase anterior un oficial din cadrul poliţiei din Ziarat, Mohammed Ghaiyas.
Un alt purtător de cuvânt militar a afirmat că în zona afectată au fost trimise întăriri şi două elicoptere ale armatei. Autorităţile locale au avertizat că numărul morţilor riscă să crească.
"Pagubele sunt importante. Locuitorii au nevoie de un ajutor imediat", a declarat un ofiţer, colonelul Mohammad Babar, după un zbor de recunoaştere deasupra regiunii.
Cutremurul a fost resimţit şi în provincia afgană Kandahar, unde nu au fost semnalate victime.
În data de 8 octombrie 2005, un cutremur cu magnitudinea 7,6, produs în nord-vestul Pakistanului, a provocat moartea a 74.000 de persoane, alte 3,5 milioane rămânând fără adăpost. În 1935, un cutremur puternic s-a soldat cu moartea a cel puţin 30.000 de persoane.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO