- Home
- Externe
- (11.02.2023, 22:31)
- Alexandru Stan , Sorina Matei ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
LIVE-TEXT Cutremurele din Turcia şi Siria, ziua 6. "Mi-e sete. În ce zi suntem?", întreabă un elev de liceu care a rezistat 119 de ore sub dărâmături. Autorităţile turce reţin antreprenori pentru construcţia clădirilor care s-au prăbuşit
- Avioanele militare turceşti, cândva destinate războaielor Turciei de agresiune împotriva kurzilor şi insulelor greceşti, sunt transformate în "spitale zburătoare".
- SUA scuteşte Siria de sancţiuni pentru 180 de zile
- Un elev de liceu a fost salvat după 119 ore de la primul cutremur. Băiatul le-a spus salvatorilor: mi-e sete. În ce zi suntem?
Urmărește
19478 afișări
UPDATE 22:30 Autorităţile turce reţin antreprenori pentru construcţia clădirilor care s-au prăbuşit
Autorităţile din Turcia au reţinut o serie de persoane responsabile pentru construcţia clădirilor care s-au prăbuşit în urma cutremurului catastrofal de luni, potrivit agenţiei de ştiri de stat turce Anadolu, citată de CNN.
Hasan Alpargün, proprietarul unei companii care a construit clădirile distruse în oraşul Adana, a fost reţinut sâmbătă în Nicosia, Cipru, potrivit Anadolu.
Procurorii din oraşul Adana au emis un ordin de reţinere pentru 62 de persoane în legătură cu o anchetă privind clădirile distruse de cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade.
Mehmet Yaşar Coşkun, care, potrivit Anadolu, este antreprenorul pentru Rönesans Residence, un bloc de apartamente de lux care s-a prăbuşit în provincia Hatay, a fost, de asemenea, arestat sâmbătă. Coşkun a fost interceptat vineri de autorităţi pe aeroportul din Istanbul în timp ce încerca să fugă în Muntenegru, potrivit Anadolu.
Antreprenorul İbrahim Mustafa Uncuoğlu a fost, de asemenea, reţinut sâmbătă la Istanbul pentru presupuse inspecţii defectuoase ale ansamblului de apartamente Bahar, care s-au prăbuşit în epicentrul cutremurului din Gaziantep, a precizat agenţia de ştiri.
UPDATE 21:20 Un prin tren cu ajutoare pleacă din Bucureşti spre Turcia sâmbătă seara
Un prim tren cu ajutoare pleacă sâmbătă seara din Bucureşti spre Turcia, urmând ca marţi să ajungă probabil la depozutul indicat de autorităţile turce, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.
UPDATE 20:30 Bilanţul victimelor cutremurului s-ar putea dubla sau mai rău, spune şeful ONU
În cadrul unei emisiuni la Sky News, Martin Griffiths a declarat că se aşteaptă la alte zeci de mii de morţi.
Cel puţin 24.596 de persoane au fost confirmate ca fiind decedate în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8 care a avut loc luni, cu multiple replici.
"Cred că este dificil de estimat cu exactitate, deoarece trebuie să ajungem sub dărâmături, dar sunt sigur că numărul se va dubla sau chiar mai mult. Este terifiant. Aceasta este natura care dă replica într-un mod foarte dur. Este profund şocant ... ideea că aceşti munţi de moloz încă mai conţin oameni, unii dintre ei încă în viaţă”, a spus Griffiths.
Fereastra de supravieţuire se închide, dar au avut loc salvări remarcabile în Turcia şi Siria -listă
La cinci zile de la cutremurul devastator de 7,8 grade care a lovit Turcia şi Siria, echipele se grăbesc să salveze victimele care ar putea fi încă în viaţă sub dărâmături, un ofiţer de legătură al ONU din Turcia avertizând că se "apropie de sfârşitul ferestrei de căutare şi salvare", scrie CNN.
UPDATE 20:00 Turcia: o familie de cinci persoane a fost salvată din casa prăbuşită
O familie de cinci persoane a fost scoasă dintre dărâmături în provincia turcă Gaziantep, în cursul zilei de sâmbătă, la cinci zile după cutremurul de luni, scrie BBC.
UPDATE 19:00 Graniţa dintre Turcia şi Armenia a fost deschisă pentru un convoi de ajutoare
Un punct de trecere a frontierei dintre Armenia şi Turcia a fost deschis sâmbătă pentru prima dată în ultimii 35 de ani pentru a permite trecerea ajutoarelor după cutremurul de luni
UPDATE 18:00 Două organizaţii germane de ajutorare suspendă operaţiunile de salvare din Turcia
Două organizaţii germane de ajutorare au suspendat sâmbătă operaţiunile de salvare în Turcia, ţară afectată de cutremur, invocând probleme de securitate şi relatând ciocniri între grupuri de persoane şi focuri de armă.
UPDATE 17:00 Douăsprezece persoane reţinute din cauza clădirilor prăbuşite în Turcia
Poliţia turcă a reţinut 12 persoane din cauza clădirilor prăbuşite în provinciile sud-estice Gaziantep şi Şanlıurfa, în urma cutremurului uriaş care a lovit Turcia, a anunţat sâmbătă presa locală.
UPDATE 16:00 Preşedintele Turciei, Tayyip Recep Erdoğan, a avertizat că jefuitorii vor fi pedepsiţi, după ce au fost raportate cazuri de persoane care au luat bunuri din zonele afectate de cutremur.
„Am declarat stare de urgenţă", a declarat acesta în timpul unei vizite în regiunea afectată de cutremur, relatează Reuters.
UPDATE 14:00 Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a sosit sâmbătă în oraşul sirian Alep, afectat de cutremur, potrivit presei de stat.
Tedros "a sosit pe aeroportul din Alep pentru a vizita câteva spitale şi adăposturi împreună cu ministrul (sirian) al sănătăţii şi cu guvernatorul din Alep", a precizat agenţia oficială de presă SANA.
La sosirea sa, Tedros a declarat că însoţeşte "provizii medicale de urgenţă de aproximativ 37 de tone".
UPDATE 13:00 Cutremurul este "cel mai grav eveniment din ultimii 100 de ani în această regiune" - şeful ajutorului ONU
Şeful ONU pentru ajutor umanitar, Martin Griffiths, a descris sâmbătă cutremurul devastator care a lovit sudul Turciei şi nord-vestul Siriei drept "cel mai grav eveniment din ultimii 100 de ani în această regiune".
UPDATE 12:00 Compania turcă de energie Karadeniz Holding a declarat sâmbătă că va trimite două nave de ajutor umanitar care pot găzdui fiecare 1.500 de persoane, pentru a contribui la eforturile de ajutorare în provincia sudică Hatay, relatează Reuters.
„Compania colaborează cu autorităţile pentru a trimite navele de salvare Suheyla Sultan şi Rauf Bey la Iskenderun-Hatay", a declarat compania, adăugând că aceasta ar fi prima sa misiune umanitară.
UPDATE 11:00 Cel puţin 870.000 de persoane au nevoie urgentă de hrană în Turcia şi Siria în urma cutremurului, care a lăsat până la 5,3 milioane de persoane fără adăpost numai în Siria, a avertizat ONU.
UPDATE 09:00 Bilanţul victimelor din Turcia a crescut la 20.655 de morţi
Bilanţul victimelor cutremurelor devastatoare din Turcia din această săptămână a crescut la 20.665 de morţi, a anunţat sâmbătă Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă (Afad) din această ţară.
UPDATE 02:00 - Tehnologia salvează vieţi
În dezastrul din Turcia şi Siria, orice ajutor al tehnologiei contează. Aşa că turcii folosesc inclusiv propriile inovaţii ale industriei lor de apărare ca să salveze vieţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Guvernul PSD-PNL publică scrisoarea Ucrainei despre interzicerea lui George Simion în țară. Ce spune liderul AUR
-
Finalul războiului din Ucraina se întrevede. Declaraţia lui Zelenski: „se va termina mai repede” cu Trump preşedinte
-
Presa din Serbia a ieşit la atac după meciul de aseară: "Fotbaliştii falsului stat Kosovo au părăsit terenul. Delegaţia falsului stat a atacat jurnaliştii! A trimis mesaje de ameninţare"
-
Cum să ieşi la suprafaţă ca IT-ist într-o industrie care şi-a pierdut suflul. Care sunt cele mai căutate skilluri la momentul actual cu care poţi să ignori criza
De câteva zile, dispozitivul Behind the Wall Radar sau „Radarul din spatele zidului”, dezvoltat de una dintre cele mai importante companii turce din industria de apărare a început joacă un rol activ în căutarea şi salvarea vieţilor de după cutremure.
Dispozitivul inovator stabileşte dacă sub dărâmături se află o fiinţă vie, dacă este viaţă şi raportează totul automat, inclusiv locul echipelor de căutare şi salvare.
„Radarul vieţii” localizează supravieţuitorii după respiraţie şi mişcările mâinilor şi picioarelor. "Când ajungem la o persoană în viaţă, dispozitivul ne spune, de exemplu: „trei metri în faţă”, doi metri la dreapta”, spun dezvoltatorii. Aşa au salvat peste 20 de vieţi, inclusiv un copil de 7 luni.
UPDATE - un copil salvat după 119 ore
Un elev de liceu pe nume Kamil este salvat de sub dărâmături după 119 ore de la primul cutremur. Băiatul le-a spus salvatorilor: mi-e sete. În ce zi suntem?
UPDATE - SUA anunţă scutire de 180 de zile de la sancţiunile Siriei pentru ajutor în caz de dezastru
Trezoreria SUA a anunţat o scutire de 180 de zile de la sancţiunile sale asupra Siriei pentru „toate tranzacţiile legate de eforturile de ajutorare a cutremurului”. Context: Siria se află sub sancţiunile SUA din 1979, când Washingtonul a desemnat-o ca stat sponsor al terorismului. Casa Albă a înăsprit şi mai mult restricţiile pe fondul războiului din Irak din 2004 şi în mod repetat odată cu izbucnirea războiului civil în 2011, ceea ce a dus la colapsul relaţiilor dintre guvernul Siriei şi Occident.
UPDATE - Aşa arată Kahramanmaraş, provincia din sudul Turciei
40% din oraş a fost distrus, iar în Hatay procentul dezastrului este şi mai mare. 159.146 de salvatori au fost trimişi în zonele afectate şi peste 12.000 de vehicule grele. Podul aerian peste regiunile distruse ale Turciei este asigurat de 166 de aeronave care transportă răniţi, ajutoare şi personal. Iată Kahramanmaraş în a 6-a zi de la tragedie, în imagini surprinse de presa turcă.
Ştirea iniţială - Comandamentul turc al Forţelor Aeriene evacuează cetăţenii răniţi în urma cutremurului din regiune şi la această oră (miezul nopţii). Avioanele militare turceşti, cândva destinate războaielor Turciei de agresiune împotriva kurzilor şi insulelor greceşti, sunt transformate în "spitale zburătoare".
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Super-arma care îi va pune pe fugă pe invadatorii ruşi. În curând, ar putea fi livrată în Ucraina
Citește și: Războiul din Ucraina, ziua 353. Primul lot de tunuri antiaeriene lituaniene ajunge în Ucraina / Armata ucraineană respinge atacurile ruseşti în Doneţk şi Lugansk/ Casa Albă: Ţările pot lua propria decizie privind acordarea Ucrainei avioane de luptă/ Rusia a pierdut 136.880 de militari în Ucraina / Marea Britanie ar putea furniza Ucrainei rachete capabile să atingă Crimeea
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Sectorul tech e „zguduit” de prezența lui Elon Musk. Ce impact are noua Administrație Trump asupra marilor companii
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a devenit şi miliardară in euro
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația lor
PROSPORT.RO
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
CANCAN.RO
Cât a plătit acest bucureștean, în localul lui Mugur Mihăiescu, pentru un singur ou ochi și o porție de mămăligă, cu brânză și smântână
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe