„Dacă o centrală nu va trece aceste teste, va fi închisă”, a dat el asigurări, într-o declaraţie de presă, la finalul summitului european de la Bruxelles.
„Vom stabili consecinţele imediat şi există doar o singură consecinţă, iar eu vorbesc despre Franţa, şi anume închiderea”, a declarat el.
Uniunea Europeană pregăteşte o „curăţenie” în parcul său de centrale nucleare, prin efectuarea unor teste de securitate, în vederea eliminării instalaţiilor „celor mai vulnerabile”, cu obiectivul de a limita riscurile unui accident similar celui din Japonia.
Principiul acestor controale a fost aprobat de liderii Uniunii vineri, în cadrul unui summit european, la Bruxelles.
În urma accidentului de la centrala Fukushima, cele 143 de reactoare aflate în exploatare, la ora actuală, în 14 dintre cele 27 de ţări ale Uniunii, vor fi supuse unor teste de rezistenţă, a căror natură urmează să fie stabilită ulterior, dar a căror consecinţă va fi „eliminarea instalaţiilor celor mai vulnerabile”, a declarat un oficial din cadrul Comisiei Europene (CE).