Dalai Lama se reculege în locul unde Martin Luther King a fost asasinat
Dalai Lama, liderul spiritual tibetan, s-a rugat miercuri în locul unde liderul american al luptei pentru drepturile civile, Martin Luther King, a fost asasinat în 1968.
Dalai Lama se reculege în locul unde Martin Luther King a fost asasinat în 1968 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Dalai Lama, în vârstă de 74 de ani, s-a aflat pentru prima dată în vizită la Memphis, în Tennessee, pentru a primi acolo o distincţie a Muzeului Naţional al Drepturilor Civile, din care face parte Motelul Lorraine, unde liderul afroamerican a fost asasinat.
În faţa jurnaliştilor, Dalai Lama a calificat vizita sa drept "foarte emoţionantă", după ce a depus un material alb pe locul unde Martin Luther King a fost ucis.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Rusia cere NATO să retragă promisiunea de aderare a Ucrainei făcută la Bucureşti, ca condiţie pentru pace
-
Donald Trump ar putea dobândi o putere pe care niciun preşedinte nu a mai avut-o din 1947
-
Reuters: Ceasul ticăie pentru Bucureşti. România luptă pentru a evita retrogradarea la junk, nerecomandată investiţiilor
"În acelaşi timp, evenimentele istorice ne dau convingeri", a subliniat el.
Pretutindeni, oamenii luptă împotriva nedreptăţilor şi inegalităţilor, dar "în pofida dificultăţilor şi obstacolelor, noi putem învinge", a declarat el.
Această vizită a marcat începutul unei călătorii de două săptămâni a lui Dalai Lama în Statele Unite, în cursul căreia el ar urma să participe la numeroase discuţii pe tema spiritualităţii, dar nici o întâlnire nu este prevăzută cu preşedintele american Barack Obama.
China se opune cu vehemenţă ca Dalai Lama, pe care îl acuză de separatism, să aibă întâlniri cu lideri străini.
Obama nu ar urma să îl întâlnească pe liderul spiritual înainte de prima sa vizită la Beijing, prevăzută pentru luna noiembrie.
Dalai Lama a fost primit călduros la Memphis, unde s-a exprimat în faţa a peste 2.000 de persoane.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:36
Antonescu: Cu sau fără ştirea sa, Călin Georgescu este candidatul Rusiei pentru preşedinţia României
-
astăzi, 21:34
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1066. Ucraina modifică sistemul de recrutare pentru a atrage tinerii între 18 şi 25 de ani / Explozii la Kiev în timpul unui raid aerian / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Ryazan din Rusia / Coreea de Sud suspectează trimiterea de noi trupe nord-coreene în Rusia / Putin e pregătit să discute cu Trump