Dalia Grybauskaite, preşedinte lituanian: Mutarea rachetelor ruse în Kaliningrad este o mişcare agresivă contra Europei

Publicat: 18 10. 2016, 14:34
Actualizat: 01 04. 2020, 19:48

„Rachetele Iskanders nu sunt echipamente defensive, ci ofensive, asta înseamnă o demonstraţie agresivă, deschisă de putere şi agresiune, nu numai împotriva statelor baltice, dar şi a capitalelor europene”, a afirmat Grybauskaite în cadrul unei conferinţe de presă, după o întrevedere cu omologul său finlandez, Sauli Niinisto.

Rusiei a decis transferarea sistemelor de rachete Iskander în enclava Kaliningrad, situată la frontiera cu Polonia şi Lituania.

Această decizie a fost considerată o reacţie inadecvată la activităţile NATO de către ministrul polonez de Externe, Witold Waszczykowski.

Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică au schimbat în totalitate abordarea faţă de Rusia, prin intensificarea „rusofobiei agresive” şi prin acţiuni care ameninţă siguranţa naţională rusă, a acuzat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, denunţând încă o dată sistemul antirachetă NATO din Europa.