"Curenţii (…) împiedică operaţiunile de salvare", a declarat guvernatorul statului Minnesota, Tim Pawlenty.
Un singur cadavru a fost recuperat joi, a declarat un poliţist. Echipele de intervenţie pot distinge cadavrele, dar nu pot ajunge la ele.
"Ştim că există vehicule în amonte şi în aval", a declarat guvernatorul, precizând că operaţiunile de salvare trebuie derulate "cât mai repede posibil". "Nu le putem însă desfăşura cu riscul vieţii membrilor echipelor şi a scafandrilor", a adăugat acesta.
Bilanţul, în prezent de patru morţi şi 79 de răniţi, va creşte probabil deoarece zeci de maşini s-au prăbuşit în fluviul Mississippi, situat la 20 de metri sub podul rutier, în urma incidentului de miercuri după-amiază.
"Nu există nici o îndoială că bilanţul victimelor va creşte", a subliniat guvernatorul Tim Pawlenty.
"Apreciem că între 20 şi 30 de persoane sunt date dispărute, dar este un bilanţ stabilit în funcţie de numărul maşinilor care se aflau pe pod" în momentul accidentului, a declarat Tim Dolan, comandantul poliţiei locale. Potrivit posturilor locale de televiziune, echipele de intervenţie au identificat cel puţin 50 de vehicule în apele fluviului Mississippi.
Preşedintele american George W. Bush, care a evocat "situaţia îngrozitoare", se va deplasa, sâmbătă, la faţa locului, soţia sa urmând să viziteze locul tragediei în cursul zilei de vineri.
Cauzele accidentului nu sunt deocamdată cunoscute, dar purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Tony Snow, a citat, joi, un raport întocmit în 2005 de Departamentul Transporturilor din statul Minnesota care clasa podul respectiv în categoria construcţiilor "defecte din punct de vedere structural".