Prima pagină » Știri externe » Danemarca şi-a rechemat ambasadorul din Iran în urma acuzaţiilor de complot

Danemarca şi-a rechemat ambasadorul din Iran în urma acuzaţiilor de complot

Copenhaga şi-a rechemat ambasadorul din Iran şi va face apel Uniunii Europene să impună mai multe sancţiuni Teheranului, a declarat marţi ministrul danez de Externe Anders Samuelsen, după ce agenţi ai serviciilor secrete iraniene au fost acuzaţi de complot în Danemarca, relatează France 24.
Danemarca şi-a rechemat ambasadorul din Iran în urma acuzaţiilor de complot

„Am decis să îl rechem pe ambasadorul Danemarcii la Teheran pentru a ne consulta. Danemarca nu poate accepta sub nicio formă că unii oameni din serviciul iranian de informaţii au complotat împotriva unor oameni din Danemarca”, a declarat Anders Samuelsen.

Complotul îl viza pe liderul Mişcării pentru Eliberare Ahwaz, a anunţat Finn Borch Andersen, şeful Serviciului danez de Securitate.

Un cetăţean norvegian de origine iraniană a fost arestat preventiv în Suedia, la 21 octombrie, fiind ulterior extrădat în Danemarca.

Atât Teheranul, cât şi cetăţeanul norvegian au negat orice acuzaţie.