David Cameron se declară „oripilat” de executarea ostaticului american Peter Kassig

Publicat: 16 11. 2014, 13:55
Actualizat: 20 11. 2021, 02:14

„Sunt oripilat de uciderea cu sânge rece a lui Peter Kassig. Grupul terorist Stat Islamic a demonstrat încă o dată perversitate. Gândurile mele sunt alături de familia victimei”, a transmis David Cameron prin Twitter.

Grupul terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant) a prezentat duminică decapitarea angajatului umanitar american Peter Kassig, în vârstă de 26 de ani, care era ostatic de un an.