De la reţeta de biscuiţi la un sejur la Casa Albă: Cum a dezvoltat Regina relaţia specială cu SUA

„Stimate domnule preşedinte, văzând o fotografie cu dumneavoastră în ziarul de astăzi în faţa unui grătar în care frigeţi prepeliţe, mi-am amintit că nu v-am trimis niciodată reţeta de drop scones (biscuiţi - n.r.), pe care vi i-am oferit la Balmoral. Acum, mă grăbesc să o fac şi sper că le veţi găsi de succes”, i-a scris Regina Elisabeta a II-a, preşedintelui SUA, Dwight Eisenhower, la 1 ianuarie 1960.

Regina îşi onora o promisiune culinară pe care i-o făcuse cu un an înainte.

Dar iată, pentru posteritate, indicaţiile Reginei pentru un preşedinte privind biscuiţii: aÎn general, pun mai puţină făină şi lapte, dar folosesc celelalte ingrediente aşa cum sunt indicate”, scria regina. „Am încercat, de asemenea, să folosesc sirop de trestie de zahăr sau melasă în loc de numai zahăr şi cred că şi asta poate fi foarte bun. Cred că amestecul trebuie bătut foarte mult în timpul preparării şi nu ar trebui să stea prea mult timp înainte de a fi gătit”.

Scrisoarea scrisă de mână, informală, este un indiciu al unei relaţii apropiate şi, poate, un indiciu a ceea ce avea să devină o „relaţie specială” de durată între Marea Britanie şi America.

În calitate de regină, Elisabeta i-a întâlnit pe toţi preşedinţii americani de la Eisenhower încoace, cu excepţia unuia singur, dar el a fost cel cu care a avut cea mai strânsă legătură.

Ea era prinţesa din timpul războiului, iar Eisenhower era generalul din timpul războiului, comandantul suprem aliat în Europa, care a supravegheat Operaţiunile Torch în Africa de Nord şi Operaţiunea Overlord (Ziua Z) în nordul Franţei.

S-au întâlnit şi au format o legătură în timpul războiului şi după război la Londra şi la Balmoral.

„Este foarte emoţionant pentru că cel de-al Doilea Război Mondial a fost unul dintre acele conflicte care i-a legat cu adevărat pe oameni”, a spus nepoata preşedintelui, Susan Eisenhower, pentru corespondentul Sky News în SUA.

„Vorbeşti despre comandantul suprem al aliaţilor şi despre familia regală care a jucat cu adevărat un rol extraordinar în inspiraţia Marii Britanii şi a lumii în această perioadă cu adevărat foarte periculoasă”, a spus ea. „Aici începe relaţia specială, dar în acelaşi timp serioasă”.

Prima doamnă a insistat ca cuplul regal să rămână chiar la Casa Albă. Demnitarii străini stau de obicei în Blair House, aflată în apropiere.

„Bunicii mei au insistat ca ea să fie tratată ca un oaspete al familiei, iar ea a stat într-o cameră care era adesea folosită de oaspeţii din afara oraşului. Dar bunica mea a botezat-o prompt Dormitorul Reginei şi a adus-o într-o categorie specială, într-adevăr, în care doar cei mai importanţi oaspeţi pentru preşedinte şi prima doamnă aveau permisiunea să stea în ea”, îşi aminteşte nepoata lui Eisenhower.

Relaţia specială, citată atât de des, a crescut de aici s-a dezvoltat de-a lungul preşedinţiilor americane.

Regina, şi nu politicienii, a fost cea care a ancorat prietenia transatlantică. Politicienii au venit şi au plecat. Ea a fost constantă.